Codul de Procedură Civilă

(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2)Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3)Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul lea făcut.

(4)Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5)Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6)Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă. Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 15/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 832 din 9 septembrie 2025:

Calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță ia act de renunțarea la judecata unei cereri formulate în cadrul procedurilor speciale reglementate de Codul de procedură civilă sau de legi speciale este recursul.

Termenul de exercitare a recursului este termenul special din materia procedurilor speciale respective.

(1)Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți.

(2)Renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a fost făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător.

Secţiunea a 2-a Renunțarea la dreptul pretins

(1)Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.

(2)În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.

(3)Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.

(1)Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

(2)Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțarea la dreptul pretins. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători. Secţiunea a 3-a Suspendarea procesului

(1)Judecătorul va suspenda judecata:1. când amândouă părțile o cer;2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

(2)Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată.

(1)Judecarea cauzelor se suspendă de drept:1. prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;2. prin instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori a curatelei cu privire la una dintre părți, până la numirea tutorelui sau a curatorului;

(la 18-08-2022, Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 412 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul I , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 11, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 ) 3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părți, survenit cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;4. prin încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;6. prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;8. în alte cazuri prevăzute de lege.

(2)Cu toate acestea, faptele prevăzute la alin.

(1)nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă ele au survenit după închiderea dezbaterilor.

(1)Instanța poate suspenda judecata:1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 2/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 16 martie 2022:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin.

(1)pct. 1 din Codul de procedură civilă până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.

Decizie de respingere: HP nr. 70/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.

Decizie de admitere: RIL nr. 16/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 840 din 11 septembrie 2025:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 413 alin.

(1)pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă raportat la cele ale art. 46 alin. (3), art. 49 alin.

(5)și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 47 alin. (3), art. 49 alin.

(12)și (14) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în procedurile disciplinare soluționate în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pot fi aplicate dispozițiile art. 413 din Codul de procedură civilă referitoare la suspendarea facultativă a cauzelor.1^1. când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară;

(la 21-12-2018, Articolul 413 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul I , Cartea a II-a a fost completat de Punctul 38, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 ) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel; Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 16/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 840 din 11 septembrie 2025:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 413 alin.

(1)pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă raportat la cele ale art. 46 alin. (3), art. 49 alin.

(5)și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 47 alin. (3), art. 49 alin.

(12)și (14) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în procedurile disciplinare soluționate în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pot fi aplicate dispozițiile art. 413 din Codul de procedură civilă referitoare la suspendarea facultativă a cauzelor.3. în alte cazuri prevăzute de lege.

(2)Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

(3)Cu toate acestea, instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.

(1)Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

(2)Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Judecata cauzei suspendate se reia:1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin.

(1)pct. 1-6;3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin.

(1)pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin.

(2)și

(4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;

(la 21-12-2018, Punctul 3. din Articolul 415 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul I , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 ) Notă

Decizie de admitere: HP nr. 70/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.4. prin alte modalități prevăzute de lege. Secţiunea a 4-a Perimarea cererii

(1)Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 2/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 16 martie 2022:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin.

(1)pct. 1 din Codul de procedură civilă până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.

Decizie de admitere: HP nr. 70/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.

(2)Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3)Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată. Notă

Decizie de admitere: HP nr. 70/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

(1)Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

(2)În cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare.

(3)Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În cazul în care sunt mai mulți reclamanți sau pârâți împreună, cererea de perimare ori actul de procedură întrerupător de perimare al unuia folosește și celorlalți.

(1)Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

(2)Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.

(3)Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.

(1)Dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului.

(2)Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

(1)Perimarea lipsește de efect toate actele de procedură făcute în acea instanță.

(2)Când însă se face o nouă cerere de chemare în judecată, părțile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanță socotește că nu este necesară refacerea lor.

Orice cerere adresată unei instanțe și care a rămas în nelucrare timp de 10 ani se perimă de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile părții. Dispozițiile art. 420 se aplică în mod corespunzător.

(1)Participanții la executarea silită sunt:1. părțile;2. terții garanți;3. creditorii intervenienți;4. instanța de executare;5. executorul judecătoresc;6. Ministerul Public;7. agenții forței publice;8. martorii asistenți, experții, interpreții și alți participanți, în condițiile anume prevăzute de lege.

(2)Dispozițiile art. 41 și următoarele se aplică în mod corespunzător și participanților la executarea silită prevăzuți la alin.

(1)pct. 4-8.

(1)Sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.

(2)Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.

(1)Creditorul și debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanții lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părții interesate, iar atunci când se consideră vătămați în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăși, în termenele și condițiile prevăzute de lege. Acest drept îl au și alte persoane care justifică un interes ocrotit de lege.

(2)La cererea debitorului, executorul judecătoresc va aplica, în condițiile legii, compensația legală dintre creanța prevăzută în titlul a cărui executare s-a cerut împotriva sa și creanța pe care el o opune pe baza unui alt titlu executoriu.

(1)Creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop. El este obligat să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispozițiilor luate de executor.

(2)Debitorul este obligat, sub sancțiunile prevăzute la art. 188 alin. (2), să declare, la cererea executorului, toate bunurile sale, mobile și imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie, cu arătarea locului în care acestea se află, precum și toate veniturile sale, curente sau periodice.

(3)Debitorul ale cărui bunuri au fost deja sechestrate este ținut să aducă la cunoștința executorului care sechestrează aceleași bunuri existența sechestrului anterior și identitatea organului de executare care l-a aplicat, predând executorului o copie a procesului-verbal de sechestru.

(1)Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(2)Când se urmărește numai terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.

Orice creditor al debitorului poate, în condițiile art. 690 și următoarele, să intervină în procedura de executare silită aflată în curs până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile, iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, poate să participe la distribuirea acestor sume, potrivit dispozițiilor art. 864 și următoarele.

Orice terță persoană vătămată printr-un act de executare silită poate solicita desființarea acestuia sau, după caz, încetarea executării silite înseși, numai pe calea contestației la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel.

(1)Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător.

(la 11-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 651 , Capitolul III , Titlul I , Cartea a V-a a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 336 din 7 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1177 din 08 decembrie 2022 ) Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 17/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 20 ianuarie 2021:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 41 alin.

(1)și art. 45 alin.

(2)teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 260 alin.

(1)și (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin.

(1)și art. 719 alin.

(1)și (7) din Codul de procedură civilă, competența materială de soluționare a contestațiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispozițiilor art. 143 alin.

(1)teza finală din Legea nr. 85/2014 aparține judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvență în care se formulează respectivele contestații, potrivit art. 45 alin.

(1)lit.

r)și alin.

(2)din Legea nr. 85/2014.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 997 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin.

(1)lit.

a)și art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanței președințiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea și suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin.

(1)teza finală din Legea nr. 85/2014. Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 20/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din Codul de procedură civilă, instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 35/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 30 iunie 2023:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

(2)Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3)Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(la 04-02-2016, Alin.

(3)al art. 651 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016. )

(4)Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(la 24-03-2017, Alineatul (4) din Articolul 651 , Capitolul III , Titlul I , Cartea a V-a a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 )

(1)Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:

a)în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;

b)în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripția curții de apel unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc;

c)în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea. Notă

Decizie de respingere: HP nr. 2/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 207 din 12 martie 2024.

(2)Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

(la 24-03-2017, Alineatul (2) din Articolul 652 , Capitolul III , Titlul I , Cartea a V-a a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 )

(3)Executorul judecătoresc rămâne competent să continue executarea silită chiar dacă după începerea executării debitorul și-a schimbat domiciliul sau, după caz, sediul.

(4)În cazul în care executorul judecătoresc inițial învestit de creditor constată că nu sunt bunuri și venituri urmăribile în raza competenței sale teritoriale, creditorul poate cere instanței de executare continuarea executării silite printr-un alt executor judecătoresc, dispozițiile art. 653 alin.

(4)aplicându-se în mod corespunzător.

(5)Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

(1)Executorii judecătorești pot fi recuzați numai în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 42 și următoarele.

(2)Cererea de recuzare nu suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanța de executare poate dispune, motivat, suspendarea executării până la soluționarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune în cuantum de 1.000 lei. În cazul în care valoarea creanței prevăzute în titlul executoriu nu depășește 1.000 lei, cauțiunea va fi de 10% din valoarea creanței.

(3)În caz de admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.

(4)La cererea creditorului, instanța de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor și continuarea executării silite de către noul executor judecătoresc. Dispozițiile art. 654 alin.

(2)se aplică în mod corespunzător.

(1)Când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.

(2)În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, instanța va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1).

(3)După conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat.

(4)Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat.

(5)În cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere dată cu citarea părților, dispozițiile alin.

(2)aplicându-se în mod corespunzător.

Dispozițiile art. 654 rămân aplicabile și atunci când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări, unele pornite de executorul judecătoresc, la cererea unui creditor, iar altele direct de către alți creditori, în cazurile anume prevăzute de lege. În astfel de cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de către executorul judecătoresc competent în favoarea căruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(1)În îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor sale legate de punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecătoresc va întocmi încheieri, procese-verbale și alte acte de procedură cu formele și în termenele prevăzute de lege.

(2)Erorile materiale săvârșite cu prilejul întocmirii actelor arătate la alin.

(1)se pot îndrepta, din oficiu sau la cerere, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru întocmirea lor.

(1)Amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare, precum și alte măsuri anume prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere, care trebuie să cuprindă:

a)denumirea și sediul organului de executare;

b)data și locul întocmirii încheierii și numărul dosarului de executare;

c)titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de executare;

d)numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul creditorului și ale debitorului;

e)procedura de executare care face obiectul încheierii;

f)chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;

g)motivele în fapt și în drept care au determinat darea încheierii;

h)dispoziția luată de executor;

i)calea și termenul de atac al încheierii;

j)semnătura și ștampila executorului judecătoresc.

(2)Mențiunile de la alin.

(1)lit. a)-h) și j) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

(3)Dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fără citarea părților, se comunică acestora, sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.

Ministerul Public sprijină, în condițiile legii, executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii. În cazurile anume prevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceară punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii.

(1)În cazurile prevăzute de lege, precum și când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, fără a condiționa îndeplinirea acestei obligații de plata unor sume de bani sau de efectuarea unei alte contraprestații.

(2)În acest scop, executorul se va adresa autorității competente pentru a asigura concursul forței publice, care va trebui să ia măsuri de urgență pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executării.

(3)Agenții forței publice nu pot refuza să sprijine activitatea de executare silită sub motiv că există impedimente, de orice natură, la executare, singurul răspunzător pentru nesocotirea acestora fiind executorul judecătoresc, în condițiile legii.

(4)În caz de refuz, dispozițiile art. 188 alin.

(2)și ale art. 189-191 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(1)La cererea executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori dețin bunuri ale acestuia supuse urmăririi, potrivit legii, au datoria să comunice în scris toate informațiile necesare pentru efectuarea executării. Ei sunt ținuți să declare întinderea obligațiilor lor față de debitorul urmărit, eventuale modalități care le-ar putea afecta, sechestre anterioare, cesiuni de creanță, subrogații, preluări de datorie, novații, precum și orice alte acte sau fapte de natură să modifice conținutul ori părțile raportului obligațional sau regimul juridic al bunului deținut. La cererea executorului judecătoresc sau a părții interesate, instanța de executare poate lua măsurile prevăzute la art. 187 alin.

(1)pct. 2 lit.

f)și la art. 189.

(2)De asemenea, la cererea executorului judecătoresc, instituțiile publice, instituțiile de credit și orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, documentele, precum și, în scris, datele și informațiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Tot astfel, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleași condiții, datele și informațiile pe care le administrează potrivit legii. La cererea executorului judecătoresc sau a părții interesate, instanța de executare poate lua măsurile prevăzute la art. 187 alin.

(1)pct. 2 lit.

f)și la art. 189.

(3)Abrogat.

(la 21-12-2018, Alineatul (3) din Articolul 660 , Capitolul III , Titlul I , Cartea a V-a a fost abrogat de Punctul 65, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 )

(4)Executorul judecătoresc este obligat să asigure secretul informațiilor primite, dacă legea nu prevede altfel. Aceste informații nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisă cu desăvârșire, sub sancțiunile prevăzute de lege, divulgarea lor către terțe persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale.

(5)În vederea obținerii informațiilor necesare executării, executorul judecătoresc are acces liber la cartea funciară, la registrul comerțului și la alte registre publice care conțin date despre bunurile debitorului susceptibile de urmărire silită. Totodată, executorul judecătoresc poate solicita instanței de executare datele și informațiile la care se referă art. 154 alin. (8).

(1)În cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege, prezența martorilor asistenți este obligatorie la pătrunderea într-o locuință, în localuri, depozite sau alte încăperi, în vederea sechestrării și ridicării bunurilor debitorului.

(2)La aprecierea executorului judecătoresc sau la cererea părților, martorii asistenți pot fi invitați și în alte cazuri.

(3)Pot fi martori asistenți persoanele cu capacitate de exercițiu deplină care nu sunt interesate de săvârșirea actelor de executare și care nu se află cu participanții la procedura de executare în legătură de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv sau de afinitate până la gradul al doilea ori de subordonare.

(4)Dacă prin lege nu se dispune altfel, numărul martorilor asistenți trebuie să fie de cel puțin 2.

(1)Martorul asistent, prin semnarea procesului-verbal, atestă faptele la care a asistat.

(2)El este îndreptățit să ceară informații despre actele de executare la care este invitat și să facă observații în legătură cu îndeplinirea lor. Observațiile martorului asistent, când este cazul, vor fi consemnate de către executorul judecătoresc în proces-verbal.

(3)Înainte de a începe efectuarea actelor de executare la care urmează să participe, executorul judecătoresc va explica martorilor asistenți drepturile și îndatoririle lor.

(4)Pentru serviciul prestat, martorul asistent are dreptul la sumele prevăzute la art. 326, care se aplică în mod corespunzător.

(1)Instanța va pronunța divorțul din culpa soțului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

(2)Instanța poate să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei.

(3)Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 935 privind pronunțarea divorțului din culpa exclusivă a reclamantului.

(1)Când soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorțul, asumându-și responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei. În acest caz, instanța va verifica existența și durata despărțirii în fapt și va pronunța divorțul din culpa exclusivă a reclamantului.

(2)Dacă soțul pârât se declară de acord cu divorțul, se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 931.